Search
  • vilneiflorin

CCR mai declară neconstituțional un articol din Statutul Polițistului

Comunicat de presă.


În ziua de 17 noiembrie 2020, Curtea Constituțională, în cadrul controlului posterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.58 ind.1 din Legea nr.360/2002 privind Statutul poliţistului și a constatat că acestea sunt neconstituționale.


Art.58 ind.1 din Legea nr.360/2002 prevede următoarele: „Pentru prevenirea săvârşirii de abateri disciplinare, persoana prevăzută la art.59 alin.(2) poate dispune atenţionarea poliţistului. În acest caz, măsura se dispune în scris, are caracter administrativ-preventiv şi nu produce consecinţe asupra raportului de serviciu.”


Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanțelor de judecată care au sesizat Curtea Constituțională, respectiv Curții de Apel Craiova – Secția contencios administrativ și fiscal și Tribunalului Bacău – Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.


Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Curtea Constituțională vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.


39 views
Inscriete pentru a fi informat
  • Facebook
  • Instagram

© 2020 Sed Lex

  • Instagram
  • Facebook Social Icon